Capitolul 4

Amintiri ascunse partea a II-a,


-Acum mă crezi, Kurosaki Ichigo? Crede-mă, am multă răbdare, așa că profită de ea și spune-mi… mai ai nevoie de o dovadă? Dar stai liniștit, de data asta nu mai ucid pe nimeni, îmi ajunge ca mi-am pătat vestimentația.
-Cum ai putut? Te iubea, Inoue! Ce ființa ai ajuns…această faptă n-are justificare! Spune acesta cu repugnă.
-Oh, nu?Nu are, ai dreptate! Dar nu mi-ai raspuns la întrebare, iar mie nu-mi place să repet de două ori! Spun repede. Băiatul se gândește profound, Ichigo s-a schimbat. Acum, gandește, înainte de luptă.
-Nu am nevoie de alta demonstrație ci de o explicație! Cum adica Lord? Înțeleg că era îndrăgostit, dar nu are sens ceea ce a spus! Spune acesta contrariat.
-Oh…Ichigo, Ichigo…hai să te pun la curent. Aizen e pe norișori de acum trei ani. Cine l-a trimis la demoni? Eu în persoană! Spun indiferentă și casc.
-Vrei să spui că tu, Orihime, l-ai ucis? Te rog…n-am timp de minciuni! Spune el de parcă ar mi-ar fi superior, iar asta m-a enervat!

-Vrei sa ma încerci? Il intreb pervers. Acesta își scoate sabia din teacă și începe să alerge spre mine. Înainte să ajungă la mine, brunetul se pune în fața mea și mă apără, parându-i sabia cu mâna.
-Ulquiorra, nu trebuia, eu trebuie să-i demonstrez ca sunt Lord-ul arrancarilor. Acesta face o plecăciune și se dă din cale.
-Pregatește-te, Kurosaki Ichigo! Strig și apoi îmi activez un minim de putere, după care sunt înconjurată de zânele mele : Hinagiku, Baigon, Lily, Shuno, Ayame și Tsubaki. Acestea se rotesc cu viteză în jurul meu și sunt cuprinsă de o lumină albastră și mă transform. Aveam o rochie albă cu niște dungi negre ce îmi înconjurau decolteul rochiei și care continuă până jos. De-asupra sânilor am o gaură neagră ce demonstra că sunt arrancar, iar la ochiul stâng o bucată de cerc ce continuă spre păr cu două firișoare unite într-un cristal albastru. Acesta era o mască inițială de arancar. Mă apropii cu pași înceți spre Ichigo până ajung în dreptul lui.
-Acum mă crezi? Ce credeai, că mă țin închisă și legată? Credeai că am fost răpită? Fii serios! Spun râzând.
-Ce insinuezi? Că te-ai dus de bună voie la ei? La dușmanii Lumii spiritelor? De ce?
-Dar nu insinuez deloc, spun doar adevărul. Îi răspund nonșalant. De ce, de ce, de ce? Spun eu tuguindu-mi buzele și ducându-mi mâna la bărbie și privind în sus, ca și cum m-aș gândi la un răspuns. Pentru că m-am săturat să fiu veriga slabă a grupului. Mereu voiam să ajut, să vă fiu de folos, dar întotdeauna cineva spunea: “Mulțumim, dar acum e bine” sau “Nu avem nevoie de tine” sau mai știu eu “Nu te băga, acolo este luptă nu joacă de copii”. M-am săturat să tot aud că “Nu poți veni” sau “Nu ești în siguranță, stai în spatele meu / stai acasă ”. Dar când aveați nevoie imediat mă băgați în seamș repede: “Orihime, Orihime, e grav ajuta-l/o “ sau “ Hei Inoue , mă poți ajuta cu rana asta? “ că în rest nimic. Doar Chad era alături de mine. Poate puțin și Ishida, dar în rest nimic. Iar acea Rukia, pe care o credeam prietenă, m-a trădat cu nerușinare, știindu-mi sentimentele, iar tu Ichigo, exact aceași mărșăvie împreună cu ea. Nu am sa uit niciodată, fii atent, niciodată, acel moment! Acea faptă a fost ultima picătură care mi-a pus capac. Oricum chiar daca nu se intampla tot aceași părere neschimbată o aveam. Țip nervoasă și cu ochii sticloși.

Well sper ca v-a plăcut, în special ție, Narutofic, sper ca nu te-am dezamagit cu continuarea .
^_^!