Capitolul 6

Lupta e pe sfârșite, cine va câștiga?, partea a II-a



Zâmbesc la gestul său, mă face să mă simt bine, relaxată, liberă și fericită. Nu știu motivul, dar îmi place sentimentul.
-Orihime! Spune Rukia, uimită și fericită, în timp ce aleargă spre mine, pentru a mă îmbrățișa, cred. Ce scârbă! Cât de prefăcută poate să fie. Ulquiorra se pune în fața mea oprind-o pe tânără.
-Trebuie să recunosc, ești o actriță de nota zece, dar nu e de ajuns pentru mine. Spun cu un zâmbet și mai inocent ca al ei. Mai inocent ca oricare alt zâmbet al meu, un zâmbet care îți dă impresia că persoana care îl deține nu este în stare să omoare nici măcar o muscă, care e iubitoare și prietenoasă, desigur este un zâmbet fals în întregime. Fata se uită la mine cu ochii bulbucați de uimire. Kurosaki este de mult înțepenit și mut de uimire.
-Ce se întâmplă Orihime? Întreabă Ishida, aranjându-și ochelarii ca de obicei.
-Pentru tine, dragule, nu sunt Orihime, ci Lord Orihime, așa că îți ordon ca data viitoare să nu se mai întâmple, asta dacă va mai exista o data viitoare. Spun serioasă spre sfârșit. Încă îmi mențineam acea mutră enervantă de fată cuminte, dar am să mă joc cu fiecare. Am un chef de hârjonit mai mult ca oricând.
-Sado-kun ce mai faci? Cum e școala? Mai bine fără veriga slaba nu? Îl intreb referindu-mă la luptă, nu la școală. Acesta se uită la mine și nu zicea nimic, nimeni nu zicea nimic.
-Cei cu liniștea asta? Nu mai este distractiv așa...Spun doar adevărul. Nimeni nu mi-a dus lipsa, nu-i așa? Am așteptat trei ani să veniți să mă vizitați, dar se pare că... surpriză!!! Nu ați venit, erați prea ocupați, pun pariu ca până azi nici nu v-ați dat seama că lipsesc. Și am o vagă idee că știu și de ce v-ați dat seama acum. Bătrânul ăla ramolit, care vă este stăpân a realizat că fără puterea mea de vindecare, îngerii morții pier în număr extrem de mare, încât e posibil să nu mai faceți față atacurilor noastre, așa-i? Deduc la sigur, lasându-i muți.
-Ce spui acolo Orihime? Ce teatru, ce lord și ce verigă slabă? Făcu' pe inocenta Rukia. Ce tupeu să întrebe, are o față de îngeraș încât crede că eu, o să-i cad în mireje de fată cuminte. Deja mi se face rău de la atâta prostie și minciună. Ce-i cu atâtea întrebări și atâta drama? Mare lucru, parca ne-am afla într-o telenovela.
-Teatru...hmmm....știi mai bine ca oricine la ce mă refer. În ciuda sentimentelor mele, tu mi-ai frânt inima. Trebuie să-ți mulțumesc într-un fel, fiindcă din pricina ta am ajuns departe față de acea fată monotonă și plictisitoare, în care mă țineam toată ziua după voi. Hmmm....Lord...păi...pe scurt...Eu, Orihime Inoue sunt posesoarea tronului Hueco Mundo. Ah, ce bine sună, nu? Să nu uităm de veriga slabă, nu? Nu eu eram veriga slabă? Cea care nu era bună de nimic și care bocea pe la toate colțurile pentru nimicuri? Da eu eram, ține bine minte, la trecut! Ca o concluzie: Dupa ce te-am văzut dându-ți limbi cu Kurosaki, mi-am luat tălpășița, fiindcă o luam razna. Mi-au crescut puterile constant, transformandu-mă. L-am așteptat pe Cifer Ulquiorra să apară în Lumea oamenilor și i-am cerut statutul de arrancar. Acesta mi-a spus pe scurt că trebuie să ucid un Espada, ceea ce era imposibil pentru una ca "mine" , dar el nu știa ca m-am schimbat. Nu și-a dat seama fiindcă mi-am facut un sigiliu pentru a-mi reprima puterea. De fapt, eu aveam tendințe mult mai mari decat sa fiu un arrancar la mila lui Aizen. Așa că am luptat cu Aizen și l-am învins. Am putut să-l înving pentru că eram "otravită" de răzbunare, pe limba voastra cretinească, fiindcă în limba noastră înseamnă dreptate. Aceștia se uitau muți de uimire. Le-au pierit muzicuța de odinioară se pare. Mai păstrez puțin liniștea așternută în încăpere ca să-i fierb puțin. Casc intenționat și Kurosaki își întoarce privirea spre mine cu părere de rău. Ce face? Are îndrăzneală să ma privească cu milă?! Uite că pentru asta o sa plătească și sigur nu voi face aceași greșeală ca el.
-Inchigo, pe cine urăști de moarte cel mai mult din această încăpere? Îl intreb, făcând câțiva pași spre el și mă opresc.
-Ulquiorra Cifer! Spune acesta fără ezitare. Am să-i demonstrez că se înșală amarnic.
-Ai auzit Ulquiorra? Mă adresez brunetului cu subînțeles. Acesta afirma usor, uitandu-se cu acei ochi atât dragi mie. Gata, gata întind coarda subiectului. Mă duc în fața Rukiei și o prind cu o mână de gât ridicând-o sus. Aceasta se zbătea ca un vierme. Asta și este, nici nu mă mir. Aceasta pune mana pe teaca sabiei, dar eu îi fac semn negativ cu degetul arătător al mâinii libere. Aceasta înțelesese că nu-i de glumă pentru moment, fiindcă în al doilea moment își scoate sabia.
-Nu-mi pare rău, dar te-am avertizat! Spun tare și mâna mea trece prin stomacul ei. Cred ca vă întrebați de ce nimeni nu face nimic? Păi...cine a zis că nu au atacat? Problema lor este Ulquiorra care lupta cu toți trei.
-Ichigo! Spun și acesta își îndreaptă atenția spre mine, după care îi arăt trupul fetei. Nu era moarta, dar nu mai avea mult. Acesta ii strigă numele din toți plămânii, crezând că e moartă.
-Acum, repet întrebarea: Pe cine urăști de moarte cel mai mult din aceasta încăpere? Îl întreb, știind că răspunsul lui e cu totul altul față de primul.
-Kso, Orihime! Spune blondul și începe să fugă înspre mine cu sabia înaintată , dar Ulquiorra era în urma lui. Îi fac semn să-l lase în seama mea și acesta aprobă silențios. Acesta încearcă să mă atace, iar eu mă feresc ușor. De ce n-o spui? Eh? Că eu sunt persoana pe care o detești cel mai mult! Hai spune odată! Strig la Inchigo. Insistam asupra acestui răspuns, fiindcă este ca un acord că îl pot ucide. Asta aștept.
-Nu-i moartă, dar nici mult nu mai are! Peste nouazeci de secunde inima i se va opri din activitate! Îi spun blondului, refereindu-mă la brunetă.
-Tic-tac, tic-tac! Timpul trece! Îi spun râzând. Ce facem? O salvăm sau nu o salvăm? Îl întreb prefăcându-mă curioasă. Doamne, băiatu' ăsta chiar o lasă să moară? Vreau doar să-mi spună că eu sunt acea persoană pe care o urăști cel mai mult din toate viețile lui. Deja fata mai are un minut. De ce nu reacționează dracului o dată.
-Demon neînsuflețit, tu nu ești Orihime! Spune acesta. Avea parțial dreptate, partea mea demonică a luat controlul asupra mea de când am văzut acel act trădător. Deși puteam să mă opun, n-am vrut. Știam că fără partea mea malefică nu eram puternică. Dar în schimb, cât Ori (partea mea malefica) mă domină, eu îi extrag puterile din ea puțin câte puțin și le capăt eu, în timp ce ea devine nimic. Un plan bun, nu? După, poate că într-o zi, în altă viață o să trăiesc ca cineva normal, ca un om. Să știi că scumpa ta, Rukia, mai are 30 de secunde, nu ai de gând să faci nimic? Tic-tac, tic-tac, timpul ei s-a terminat. Spun eu în batjocură.
-Fac orice, doar vindec-o. Vai, Doamne, îmi dau lacrimile de râs de la atâta devotament. Ce...pff nu are rost. Mă îndrept repede spre el și îl întreb prompt.
-Nu cumva vrei să fii lângă ea? Așa ar fi frumos, împreună pe vecie, tu nu crezi? Îl întreb și acesta pleacă ochii. În următorul moment acesta îmi înfige sabia lângă inima. Atât de-aproape, și totuși atât de departe.
-Ai ratat. Îi spun în timp ce în colțul gurii își face apariția lichidul vital de culoare roșiatică. Ador această culoare limpede. Îmi duc mana la locul înjunghiat și încerc să repar pozna, deși nu prea merge. Sigur și-a transmis puterea spirituală în sabie și acum îmi este greu. Într-o zi poate am să am destulă voință să te distrug Ichigo, dar până atunci ...
-Ne vom revedea în curand Ichigo! Îi spun și mă duc lângă brunetă, prinzând-o de păr și i-o arunc lui Ichigo.
-Situația ei e încă în pericol, ar trebui să te grăbești. Îi spun și dispar cu tot cu Ulquiorra. Ichigo...nu mai este mult până voi începe o viață nouă așa cum mi-am dorit mereu. Și cinci vieți dacă aș avea și nu ai fi în ele...n-ar mai conta, ar fi prea plictisitor și lipsit de viață. Nu prea mi-a priit vizita lui, mă face prea slabă. Îi fac lui Ulquiorra semn că poate să plece și acesta execută rapid. Mă pun în pat și încep să vărs puțin sânge. Chiar dacă mi-am menținut vocea dură și chipul implacabil, urlam de durere înăuntrul meu. Pentru a mă trata, fac o bulă imensă portocalie și mă bag în ea.
Timpul petrecut în bulă a fost un calvar, deși n-a durat decât un sfert de oră, mi s-a părut o eternitate în focurile iadului. Ichigo a știut unde sa nimerească...parcă știa. Se apropie echinopțiul, iar noi trebuie sa ne pregătim. Aproape că uitasem, să știți că nu e ușor să ții atât de multe minte cu atâtea pe cap. Un Lord are mintea sau mai bine reținerea a o sută de arrancari la un loc, dar chiar și-așa am multe de reținut. Informații, date importante, nume, creații...și tot felul. Lumea e complicată, dar în același timp este și foarte simplă. Depinde de fiecare cum o privește.
Echinopțiul pentru arrancari este ceva fatal, o slăbiciune...care numai eu o știu. Toți arrancari timp de un an sunt muritori. Echinopțiul se întâmplă la zece ani, iar acum a venit timpul pentru un somn lung și dulce pentru ei. Eu chiar dacă sunt arrancar, mai întâi am fost om și nu mă afectează, nici pe mine, nici pe Ulquiorra, care de altfel și el a fost cândva un om. De fapt, n-am fost om niciodată, ci crezusem, fiindcă nu aveam habar de puterile mele. Însă de îndată ce-am avut șansa, m-am documentat fiind Lord, nu era normal să nu știu ce eram eu de fapt, excluzînd faptul ca sunt arrancar. Chiar dacă moșul ăla care le dădea ordine îngerilor morții, niciodată n-am știut cum îl cheamă, nu a știut ce fel de natură sunt, eu am aflat. Sunt un Înger Arrancar. Da, sunt jumătate înger al morții și jumătate arrancar. Nimeni nu se gândise la asta, nu? Da...am analizat situația și mi se pare foarte logic, plus că am confirmarea fratelui meu.

Deci a fost un capitol mai special, bonus pentru că sunt unii care chiar îmi apreciază munca ^_^!